Distanţa dintre noi
An aparitie: 02 noiembrie 2015
Autor: Kasie West
Editura: LEDA
Nr. pagini: 256
Kasie West este o scriitoare din Fresno, California unde căldura încearcă să o ucidă. Este mama a patru copii dintre care trei sunt fete. Pe lângă scris îi mai place să facă asta:
Am primit această carte de ziua mea, în aprilie. A fost prima pe care am citit-o dintre toate cărțile primite în acea zi pentru că mi-a plăcut descrierea, dar și pentru că are puține pagini. Mi-am zis că nu-mi ia mai mult de două zile și, da, am terminat-o rapid.
Cartea urmărește povestea adolescentei Caymen Meyers, care lucrează la magazinul de păpuși. Bineînțeles că aici întâlnim și personajul masculin principal, Xander Spence, înalt, bogat și frumos. El va moșteni curând afacerea familiei, iar ea o tipă cu umor înțeles doar de ea și care abia își perminte să-și cumpere o rochie la mâna a doua.
Inițial, Caymen se ferește de Xander tocmai pentru că nu vrea să simtă ceva pentru el. Devine mult mai greu să facă acest lucru din moment ce el găsește orice pretext să o întâlnească.
Am devorat această carte pentru că am avut impresia că citesc un scenariu de serial, doar că aici totul este mai frumos și mai palpitant.
Singura chestie care nu transformă cartea într-o poveste comună de dragoste adolescentină și dramă este comportamentul părinților lui Xander. În seriale, mama bogată și plină de ură care șantajează fata săracă cu bani nu lipsește...in "Distanța dintre noi" m-am îndrăgostit până și de părinții personajelor principale.
"-Tu locuiești deasupra unui magazin de păpuși din porțelan; cea mai bună prietenă a ta locuiește într-un cimitir. Ai crescut, în mare măsură, înconjurată de locuri înfricoșătoare. Există ceva de care să-ți fie teamă
Da. Tu."